Ceva ce-am fost odat....

Mi-am regasit rasaritul din miile de-apusuri,
In lumea de arama cu sufletul deschis,
Si simt cum bate inima, puternicile pulsuri,
Invie suflet mort – care candva s-a stins.

Traiesc in lume trista , dar viata mi-e bogata
Cu dragoste si zambet si suflet rasarit,
Nu mai sunt cel ce poate-am fost candva , odata,
Sunt iarasi un copil, sunt cel mai implinit.

Apusul de arama strabate trupul meu
Si mintea mi-e curata si mi-e atat de pura,
Incerc cu usurinta sa trec peste ce-I greu—
Si ma trezesc la viata, tin sufletul in gura.

Tacerea mi-e mortala ,senin ma simt , curat,
Ridic capul spre cer si vesel i-mi zambesc,
Sunt foarte fericit si-atat de incantat,
De tot ce e normal , de tot ce e firesc.

Admir pustietatea si linistea din jur—
Si ma inalt spre cer cu inima curata
Prin aerul senin – ce e atat de pur-
Incerc sa fiu din nou ceva ce-am fost odata.

Strabate visul – mintea; la fata ma incrunt,
Deodata imi dau seama ca sunt déjà batran,
Tot trupul mi-e in riduri,si parul mi-e carunt,
Si vreau sa-ntineresc.Deja sunt prea hapsan.

Revin din nou la vis,si tanar sunt,copil.
Si totul e frumos si iar am gandul pur,
Si ma afund in vis:usor—tiptil,tiptil.
Nu vreau sa ma trezesc sa vad negrul din jur.

In camera pustie – incet mocneste focul,
Si lemnele trosnesc oprind pustietatea,
Iar eu de bucurie nu-mi mai gasesc locul,
Si caut gingasia – gasesc singuratatea.

Deodata ma trezesc , ma tem ca pleaca visul,
Dar vad ca-n jur e verde,de veselie-I plin,
Pe buze imi apare incet , incet surasul,
Si-mi pare c-am visat viata pe deplin.

Si-n incaperea blanda ,curata tot-odat,
Usor eu ma desprind de patul cu minuni—
Si-atuncia imi dau seama ca sunt ce-am fost odat,
Si nu mai e in jur nevoie si taciuni.

Continuu sa traiesc,sunt vesel,linistit,
Si ies afara-ncet cu zambetul pe buze,
Iar pentru visul trist ce azi l-am povestit:
Imi cer eu mii de scuze,scuze,scuze,scuze.