Fabulă: Furnica, musca şi ţânţarul...

Într-o zi doamna furnică
Pe cât ea era de mică
Se-apucă de treerat
Aşa mai pe înserat.
Trece musca pe la ea-
__ Ce faci surioara mea?
Vrei acum pe înserate
Să te curăţi de păcate?
Sau vrei ca-n această noapte
Grînele să le strângi toate?
Dar furnica de-i furnică,
Chiar dacă e mititică—
Se făcu că n-auzi,
Şi pe sub mustăţi zâmbi.
Trece-o oră, ea munceşte.
Dar trec două se-odihneşte.
Hop ajunge şi ţânţaru:
__Te-odihneşti măi surioară?
Cred că mult ai mai muncit,
De-aşa tare-ai obosit.
Să fi fost în locul tău-
Mă opream de-mi era greu,
Şi lăsam pe altă dată-
Tot ce n-am făcut odată.
Iar a doua dimineaţă,
Fără să mă spăl pe faţă
Adunam prieteni trei
Mai voinici, mai frumuşei
Ca să-mi fie mai uşor
Treieratul în ogor.
Aşa că soro mai bine
Mai lasă puţin pe mâine.
Dar furnica enervată
Se ridică deodată
Şi îi spune fratelui:
__ Măi fecior al nimănui
Eu când o să fie ger
Lângă sobă o să stau
Şi privind seninul cer
Oi râde cum alţii n-au
De mâncare
Nici măcar piper şi sare,
Şi-atunci tu cu-ai tăi amici
Te-ai ruga de noi- furnici
Ca să te imprumutăm
De-ale gurii să îţi dăm.
Şi întoarse mândră capul,
Uită perna, uită patul,
Şi începe munca iar,
Şi munceşte făr’ habar.
Două zile a muncit
Foarte tare-a obosit
Făr’ de-odihnă şi mâncare
Şi se duse la culcare.
Obosită cum era
Patru luni a adormit.
Şi când s-a trezit-
Deja iarna se-ncepea.
Ofiliţi de frig şi foame-
Vine musca şi ţânţarul
__Fie-ţi milă de noi Doamne
Că e frig în casa noastră
Şi pe fereastră
A-ngheţat paharul
Cu ultima bucată
Din ce-am strâns noi vara toată.
Căci ne-a pedepsit natura
Şi-a dat iarna prea devreme
Neştiind agricultura
Grâul nostru-n câmpuri geme.
Am crezut c-om reuşi
Să strângem averea toată
Însă geru-n prag sosi.
Vai ce proşti am fost odată.
De te ascultam pe tine
Nu lăsam totul pe mâine,
Nu avea să caut pâine
Şi-aveam mii şi mii de grâne.
Iar furnica dacă-i soră
Milă i se făcuse
Un pahar de vin aduse,
Şi pe masă lor le puse.
Şi cu glasul liniştit
Ca să nu le stea în gât,
Ea le spune:
__Altă dată fraţii mei
Să-mi săriţi în ajutor
Când munci-voi la ogor.
Şi-om lucra pân’ n-om găti
Chiar dacă vom obosi.
Iar morala-i simplă tare-
Adevărul cărei doare,
Care spune din bătrâni:
Dacă vrei să trăieşti bine
Când la uşă gerul vine-
Lucrul nu-l lăsa pe mâine
Căci pe veci aşa rămâne.