Gloduri....

Dorul mă petrece în neştire:
Spre speranţă, ger şi Univers.
Pe geam îngheaţă o ultimă sclipire-
Din tot ce-a fost cu sens sau din non-sens.

Şi mă petrece pe un mal abrupt
În vid mă înfăşoară in negru şi noroi
Din albia nevoi-acum m-am rupt
Şi mă înec încet în doruri şi gunoi.

Dar mi se rupe sufletul în cioburi
Se zbate fară milă în neant
Şi sunt cuprins din nou de-acele gloduri-
Uitate pe asfalt...