Am vrut...

Ştii? Mi-am dorit să am măcar un soare,
Măcar o stea din cer să fie-a mea.
Dar mi s-a dat pustiul care doare,
Şi-o pată-n gând pe amintirea ta.

Am vrut un câmp să am şi o livadă,
Un lac ce să mă clatine pe-un val,
Şi un salcâm la poartă ce-ar da roadă –
Pentru-a meu gând străin şi ireal.

De mii de ori ne plângem că în viaţă
N-orice dorinţă e realitate,
Că nu putem să trecem peste frig şi ceaţă,
Şi ne-nglodăm mai tare, pân-la coate.

Şi niciodată nu vedem c-alături
Sunt alţii care nu au de mâncare,
Ce nu au masă, casă şi nici paturi
Ce poate să-i păzească de ninsoare.

Fugim după materie, uitând de sentimente
Lăsând în urma noastră a golului amprente.