Alaturi...

Pe înţelesul tău vorbeşte luna,
Eu nu am cum, nu pot să o ascult
Când peste-a noastră noapte îşi lasă ea cununa
Chemând încet fiinţa-ţi cu glasul ei tacut.

La început de vis ‘ţi voi da să guşti din mare
Din zorii ce se-aştern pe valurile nebune
Seninul să-l miroşi, să-şi fie alinare
Sătulă de real, sătulă de-astă lume.

Şi blând vei adormi, eu te-oi privi atent
Te-oi mângâia pe corp, să simt cum tu respiri
S-aud cum se izbeşte inima-ţi în piept
Dorind să evadeze în lumea cu iubiri.

‘mi vei auzi mirosul şi m-ai cuprinde strâns
Cu dor, cu pasiune, în glas cu nebunie
Iar mâinile-ţi plăpânde pornind prin părul nins,
Îşi vor dori pe pielea-mi trecutul să şi-l scrie.

Doi nuci, două izvoare de dor şi-nţelepciune
Încearcă să mai creadă că viaţ-abia începe
Că încă n-au trecut prin valurile cu spume
Făr-a mai înţelege că n-au dar de-a percepe.

E ora patru-aproape, şi ceasul bate-ncet
O ultimă lumină apare pe fereastră
Cu gându-n viitor, cu mâinile pe piept
Plecăm în nefiinţă, plecăm din astă casă.

Alături eram tineri, alături şi bătrâni,
Alaturi am făcut astă frumoasă casă,
Alături am sădit copacii de salcâmi,
Şi-alături am plecat spre-o lume mai frumoasă.